Compania „
MAESTRU ÎN VÂNZĂRI” oferă
cursuri practice de studiere a
vânzărilor și programe de devoltare personală, care sunt de ajutor
vânzătorilor,
managerilor și conducătorilor secției de vânzări, de asemenea noi oferim
servicii de
evaluarea personalului. La noi veți învăța Dvs. sau colaboratorii Dvs., ceea ce este important în vânzări și tehnicile de vânzare, mărind, astfel, venitul Dvs. și venitul organizației Dvs.
MAESTRU ÎN VÂNZĂRI este unica
școală de vânzări din
Republica Moldova, în care orele practice reale ocupă partea cea mai mare a trainingului. O trăsătură distinctivă a abordării materialelor de prezentare – eliminăm motivul din cauza căruia oamenii nu însușesc materialul, fie participarea la curs, studierea instrucțiunilor de către colaboratori sau învățarea copiilor la școală. Și cel mai important, eliminarea acestor motive din
vânzări duce la
creșterea volumului vânzărilor și reduce numărul de greșeli ale personalului în activitatea sa.
Scopul nostru: Să aducem cultura vânzărilor în cea mai bună condiție, atât în Moldova cât și peste hotarele ei, întorcând, astfel, vânzătorilor și conducătorilor bucuria și plăcerea de a lucra.
Intenția companiei: să introducem inteligența, bunul simț și instrumentele eficiente în domeniul vânzărilor, pentru a atinge obiectivele companiei și astfel, să contribuim demn la prosperitatea și înflorirea întregii țări.
Produsul final valoros al companiei: Servicii de instruire a personalului secției de vânzări, care sporesc profitul, răspândesc inteligență, liniște și bucurie în mediul ce îi înconjoară și de asemenea oferă produsul final valoros clienților noștri, contribuind astfel la dezvoltarea țării.
POSTURI VACANTE în compania „MAESTRU ÎN VÂNZĂRI”:
Trainerul și consultantul nostru în vânzări:
Veaceslav Bogdanov s-a născut la 5 noiembrie 1973 în Republica Moldova. Posedă foarte bine limbile rusă și română. Activează atât în calitate de vânzător cât și trainer în vânzări. Directorul și fondatorul companiei MAESTRU ÎN VÂNZĂRI (Denumirea juridică „Maestru în vînzări” S.R.L.). Se ocupă de vânzări din anul 1992. Autorul cărții practice pentru vânzători „Agenda unui vânzător de succes, sau motivarea vânzărilor„și coautorul cărții „MANUAL DE VÂNZĂRI„. A vândut în sfere ca: încălțăminte si îmbrăcăminte, restaurante, internet, vânzări telefonice, afaceri de ferestre și multe altele. A ridicat volumul său de vînzări cu 1400%.
În ultimii ani, Veaceslav Bogdanov oferă consultații și antrenează manageri în vânzări ai diverselor companii naționale și internaționale.
Printre clienții pe care
Veaceslav Bogdanov i-a ajutat se numără companiile:
„PORSCHE CENTER MOLDOVA„,
„MOLDTELECOM„,
„CONSTRUCT RESURS„,
rețeaua de restaurante „ANDY’S PIZZA” și „LA PLĂCINTE„,
grupul de companii „LIDER„,
compania „EXTERIOR„,
rețea de bezinării „VENTO„,
rețea de magazine „ZOLUȘCA„,
Baumit România etc. Organizația Internațională a Tinerilor Oameni de Afaceri „
JCI”, în jur de 300 de organizații guvernamentale și multe alte organizații. Primind consilieri individuale în domeniul gestionării vânzărilor de la
Veaceslav Bogdanov, mulți conducători au reușit să conducă mai eficient și cu succes departamentul său de
vânzări, care în continuare a dus la sporirea profitului întregii companii.
Absolvenții instruirei de vânzări în compania „Maestru în vânzări” au ridicat volumul său de vânzări de la 20% pînă la 700%.
În cadrul activității sale sociale, Veaceslav Bogdanov a susținut peste 500 de prelegeri antidrog pentru un public de peste 35.000 de persoane, printre care elevi, părinți și ofițeri de poliție. Colaborarea strânsă cu inspectoratele de poliție din Republica Moldova și titlul de „Cel mai bun lector al anului” la nivelul statelor CSI confirmă nivelul înalt de încredere și eficiența programelor sale. Numeroasele scrisori de mulțumire primite de la licee și instituții de stat subliniază contribuția semnificativă a companiei „MAESTRU ÎN VÂNZĂRI” la viitorul sănătos al societății.
Veaceslav Bogdanov posedă studii academice în domeniul tehnologiei aplicative de învățare, fapt care îi ajută pe studenții săi la dezvoltarea capacității de înțelegere și a capacității de aplicare, în viitor, a datelor învățate. Un număr mare de absolvenți ai cursurilor „MAESTRU ÎN VÂNZĂRI” își expun părerea cu admirație că informația transmisă este foarte clară și accesibilă pentru toți ascultătorii de orice nivel de educație.
Veaceslav Bogdanov a învățat despre vânzări în companii de consultanță foarte mari și renumite. A studiat toate etapele de instruire pentru profesia trainer în vânzări. Poate să identifice obstacolele ce împiedică obținerea unor rezultate de vânzare ridicate și este capabil să ofere soluții rezonabile pentru depășirea acestor obstacole.
De asemenea, Veaceslav Bogdanov este specialist profesional în selecționarea personalului care va aduce profit și de aceea reușește foarte bine să găsească personalul productiv pentru secția Dvs. de vânzări.
Cel mai important este că Veaceslav Bogdanov continuă să învețe până în prezent, perfecționându-se pe sine și îmbunătățind mediul său înconjurător.
Senatskaia Natalia –
consultant licențiat în afaceri la nivel internațional.

În Republica Moldova, există doar cîțiva specialiști ce combină activitatea de consulting cu desfășurarea cu succes a afacerii personale.
Natalia Senatskaia este una dintre aceștia. Dumneaei este co-fondator al companiei
MEGASPORT – lider pe piața produselor destinate pentru sport și agrement, fondator al
Academiei Succesului – centru de limbă engleză vorbită și companie de consulting. Particularitatea de bază a seminarelor și consultărilor petrecute de dna
Natalia Senatskaia o constituie faptul că toate teoriile, tehnologiile și modurile de desfășurare a afacerilor pe care dumneaei le împărtășește publicului, sunt personal verificate în practică.
Natalia a făcut primii pași în domeniul de afaceri în anul 1997. Împreună cu soțul, au deschis un magazin de vînzare a produselor pentru sport și agrement. Cîțiva ani mai tîrziu, acesta a devenit o companie mare cu vînzări angro ce deținea propria rețea de vînzări cu amănuntul și care asigura cu bunuri toate rețelele comerciale mari din oraș. În 2005, a realizat că cunoștințele academice dobîndite în cadrul Facultății de Economie a Universității pe care a absolvit-o nu sunt suficiente pentru a crea o afacere serioasă. A studiat tehnicile de management aplicate în Danemarca, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii. A verificat gradul de utilitate al teoriilor occidentale pentru realitatea rusească în cadrul companiei sale, dînd la o parte ceea ce era de prisos și lăsînd ceea ce funcționa în mod real și eficient.
Timpul liber, dînsa, îl dedică familiei și autoperfecționării: studiază filosofia, practică sportul, desfășoară seminare pentru elevi și studenți pe tematica descoperirii talentelor și a abilităților.
Din propria inițiativă contribuie la proiectele sociale, cum sunt Narconon, Comisia Civică pentru Drepturile Omului, Fondul Internațional „Calea spre fericire”, este directorul centrului ”Învățămîntul aplicat” din Republica Moldova. Participanții la seminare și traininguri remarcă arta oratorică excelentă a dnei Natalia Senatskaia, energetica înaltă, comunicarea deschisă și cunoașterea excelentă din interior a tuturor proceselor de afaceri.
Ești gata pentru o schimbare reală?